voiam sa incep cam asa: tatal meu care zaci in sufragerie pe jumatate bolnav pe jumatate copil, te rog, invata ma sa mi fac un cuib intr o copac doar al meu de unde nimeni sa nu poata sa mi fure vreo frunza; ridica te, tatal meu mai tanar ca mine, ajuta ma sa alerg sprinten, sa scot triluri pe care nimeni nu le va putea folosi impotriva urechilor noastre; renunta la painea feliata, tatal meu, poti fi fraged inca si spune mi care greseli ne fac mai frumosi.
i am auzit insa pasii pe hol, uneori reusesre sa se ridice, nu aprinde lumini, isi masoara domeniul cu barba in piept si privirea departe. cand trece prin dreptul camerei mele ma abtin sa ies. e prea aproape ca sa devenim intimi.
ma fac ca nu aud ca e in regula totul, ordonat ca intr un isectar din care nu sunt sanse sa zbor. deschid un caiet, clasez si scriu alte si alte impresii.impung ochii prin geam, astept lumina sa mi inece in cristalin.
imi este mila de tine, tatal meu.
miercuri, 9 martie 2011
acum vorbesc despre tine
scriu dansez putin despre tine
te iubesc
cu sinceritate de jurnal intim
impletesc coditie cu fundite
alb roz bleau
impletesc dantela in dantela peste dantela
imagine fulguinda
mica inima perforata
nu mai sunt copil
inelarul mi se prelinge intr o reverie a buzelor
pare un melc ajuns in sfarsit acasa
descantec de leagan
interzis
(as scuipa uitarea asupra lumii ca un venin
iubiri de lot
vise de lot
pretutindeni
numai tu mi ai dat)
nelinistea mea ca o foame purpurie palpita sfaraie urla
imi dezbina coapsele
pretinde urgii viagere
vrajitorii orgiastice
instinctele sfasie satule de prea multa indobitocire
ma dezgolesc
ma despic ma astern
acum
...
mai tarziu voi face dragoste cu altul
pentru a mai putea sa vorbesc despre tine
sa scriu
sa dansez
putin despre tine
scriu dansez putin despre tine
te iubesc
cu sinceritate de jurnal intim
impletesc coditie cu fundite
alb roz bleau
impletesc dantela in dantela peste dantela
imagine fulguinda
mica inima perforata
nu mai sunt copil
inelarul mi se prelinge intr o reverie a buzelor
pare un melc ajuns in sfarsit acasa
descantec de leagan
interzis
(as scuipa uitarea asupra lumii ca un venin
iubiri de lot
vise de lot
pretutindeni
numai tu mi ai dat)
nelinistea mea ca o foame purpurie palpita sfaraie urla
imi dezbina coapsele
pretinde urgii viagere
vrajitorii orgiastice
instinctele sfasie satule de prea multa indobitocire
ma dezgolesc
ma despic ma astern
acum
...
mai tarziu voi face dragoste cu altul
pentru a mai putea sa vorbesc despre tine
sa scriu
sa dansez
putin despre tine
SCENARII FOARTE SCURTE (4)
Acum locuiesc pe bulevardul Elisabeta, insa imi fac cumparatorule pe strada Brezoianu, unde am stat cateva luni. Sotia mea crede ca am innebunit, dar eu ii raspund ca nu mor caii cand vor cainii. adica, cine, cainii? intreaba sotia mea vizibil jignita. o lasa sa fiarba si nu i mai spun nimic. din pacate nu o iubesc. nu am iubit o niciodata. dar asta nu are nicio importanta.
vanzatorii de pe brezoianu sunt toti extrem de draguti. daca se intampla sa nu am bani suficienti, imi dau si cate doua paini pe datorie. fostii mei vecini mi au devenit prieteni, fostii dusmani- indiferenti. privesc deseori spre blocul gri in care am locuit si caut, cu inima cat un purice, terasa apartamentului. locul ala pare ca ma cheama. odata, am vazut pe cineva. o femeie cu parul lung si negru. am ramas asa. privind in sus. mi a zambit. pentru ca semana cu sotia mea, i am zambit la randul meu si i am facut o reverenta. a inceput sa rada. si mie mi s a parut ulterior amuzant gestul meu.
matusa mea a locuit si ea in centrul orasului. pe mosilor. colt cu eminescu. n am vrut sa o insotesc pe ultimul drum, poate din cauza ochilor sai albastri care nu prevesteau ca se vor inchide odata pentru totdeauna. de cand a murit, nu mai merg pe calea mosilor. asa se face ca ma opresc intotdeauna la intersectia cu bd carol I si astept o vreme. stau acolo. pentru ca niciodata nu se intampla nimic, ma intorc din drum, spre bd elisabeta, adica spre locuinta actuala.
actuala mea locuinta e situata la etajul doi al unei case, inconjurata de cladiri in constructie. bucataria da spre o gradina care se intinde pana sub fereastra unei tipografii. cand cobor ochii, dau de un individ cu ochelari care citeste ziarul. de dimineata pana seara el citeste ziarul si mangaie un motan gras. rareori se opreste si se uita spre mine. atunci trag grabit jaluzelele si imi vad de lucru.
vis a vis locuieste o persoana care mi a fost draga. nu am vazut o niciodata, suntem oarecum certati. cand era inca la scoala, o urmaream cu privirea pana disparea dupa coltul centralei imprejmuita de garduri inalte, de fier. nu stiu cu ce se ocupa centrala, dar eu asa ii spuneam: centrala. daca se intrerupea apa calda, dadeam ocol centralei, cu ochii iscoditori. banuiam eu ca de acolo venea raul.
tot in cladirea in care stau eu, locuia si o femeie care se ingrijea de cainii maidanezi. era de profesie geolog si avea doi baieti. amandoi mai mari ca mine. intr o zi, femeia a murit. am urmarit cortegiul funerar cum iese din cladire si se pierde in aburul de vara al aleii inverzite. da, era intr o vara. uneori ridic ochii spre apartamentul lor si caut chipul femeii geolog, care, nu stiu prin ce legatura neinteleasa, imi aduce aminte de cel al matusii. poate ochii albastri.
dar sa revin la locuinta mea. geamurile dormitorului dau inspre strada. ciudat este ca n am mai zarit o niciodata, desi o cautam in multime, inseamna ca e bine, ma gandesc atunci si inchid fereastra.
pe bulevardul elisabeta intalnesti la tot pasul cersetori. parca mai multe femei decat barbati. una singura mi e draga, oamenii spun ca sufera dementa. are ochi albastri si un caiet gros, cartonat, in care trece permament numerele de iregistrare ale masinilor. o stie multa lume, intr o zi, era asa adancita in munca e, incat mi am permis sa o privesc cu atentie. brusc, si a ridicat ochii albastri plini de repros, apoi mi a aratat cu degetul o fereastra deschisa deasupra capului. din pervazul ferestrei, un caine alb ca laptele i a sarit in brate. l a mangaiat si mi a zambit amabil. voia parca sa mi spuna ca nu trebuia sa o compatimesc, ea e bine. prea tarziu, aruncasem deja banutul, ce stralucea stingher in palaria goala.
asa ca uneori mi se face dor de parinti, de bunici, de fosti prieteni, de oameni pe care nu i am cunoscut niciodata. si atunci, ca un reflex, ridic capul si caut cu privirea o fereastra.
Acum locuiesc pe bulevardul Elisabeta, insa imi fac cumparatorule pe strada Brezoianu, unde am stat cateva luni. Sotia mea crede ca am innebunit, dar eu ii raspund ca nu mor caii cand vor cainii. adica, cine, cainii? intreaba sotia mea vizibil jignita. o lasa sa fiarba si nu i mai spun nimic. din pacate nu o iubesc. nu am iubit o niciodata. dar asta nu are nicio importanta.
vanzatorii de pe brezoianu sunt toti extrem de draguti. daca se intampla sa nu am bani suficienti, imi dau si cate doua paini pe datorie. fostii mei vecini mi au devenit prieteni, fostii dusmani- indiferenti. privesc deseori spre blocul gri in care am locuit si caut, cu inima cat un purice, terasa apartamentului. locul ala pare ca ma cheama. odata, am vazut pe cineva. o femeie cu parul lung si negru. am ramas asa. privind in sus. mi a zambit. pentru ca semana cu sotia mea, i am zambit la randul meu si i am facut o reverenta. a inceput sa rada. si mie mi s a parut ulterior amuzant gestul meu.
matusa mea a locuit si ea in centrul orasului. pe mosilor. colt cu eminescu. n am vrut sa o insotesc pe ultimul drum, poate din cauza ochilor sai albastri care nu prevesteau ca se vor inchide odata pentru totdeauna. de cand a murit, nu mai merg pe calea mosilor. asa se face ca ma opresc intotdeauna la intersectia cu bd carol I si astept o vreme. stau acolo. pentru ca niciodata nu se intampla nimic, ma intorc din drum, spre bd elisabeta, adica spre locuinta actuala.
actuala mea locuinta e situata la etajul doi al unei case, inconjurata de cladiri in constructie. bucataria da spre o gradina care se intinde pana sub fereastra unei tipografii. cand cobor ochii, dau de un individ cu ochelari care citeste ziarul. de dimineata pana seara el citeste ziarul si mangaie un motan gras. rareori se opreste si se uita spre mine. atunci trag grabit jaluzelele si imi vad de lucru.
vis a vis locuieste o persoana care mi a fost draga. nu am vazut o niciodata, suntem oarecum certati. cand era inca la scoala, o urmaream cu privirea pana disparea dupa coltul centralei imprejmuita de garduri inalte, de fier. nu stiu cu ce se ocupa centrala, dar eu asa ii spuneam: centrala. daca se intrerupea apa calda, dadeam ocol centralei, cu ochii iscoditori. banuiam eu ca de acolo venea raul.
tot in cladirea in care stau eu, locuia si o femeie care se ingrijea de cainii maidanezi. era de profesie geolog si avea doi baieti. amandoi mai mari ca mine. intr o zi, femeia a murit. am urmarit cortegiul funerar cum iese din cladire si se pierde in aburul de vara al aleii inverzite. da, era intr o vara. uneori ridic ochii spre apartamentul lor si caut chipul femeii geolog, care, nu stiu prin ce legatura neinteleasa, imi aduce aminte de cel al matusii. poate ochii albastri.
dar sa revin la locuinta mea. geamurile dormitorului dau inspre strada. ciudat este ca n am mai zarit o niciodata, desi o cautam in multime, inseamna ca e bine, ma gandesc atunci si inchid fereastra.
pe bulevardul elisabeta intalnesti la tot pasul cersetori. parca mai multe femei decat barbati. una singura mi e draga, oamenii spun ca sufera dementa. are ochi albastri si un caiet gros, cartonat, in care trece permament numerele de iregistrare ale masinilor. o stie multa lume, intr o zi, era asa adancita in munca e, incat mi am permis sa o privesc cu atentie. brusc, si a ridicat ochii albastri plini de repros, apoi mi a aratat cu degetul o fereastra deschisa deasupra capului. din pervazul ferestrei, un caine alb ca laptele i a sarit in brate. l a mangaiat si mi a zambit amabil. voia parca sa mi spuna ca nu trebuia sa o compatimesc, ea e bine. prea tarziu, aruncasem deja banutul, ce stralucea stingher in palaria goala.
asa ca uneori mi se face dor de parinti, de bunici, de fosti prieteni, de oameni pe care nu i am cunoscut niciodata. si atunci, ca un reflex, ridic capul si caut cu privirea o fereastra.
miercuri, 2 martie 2011
SCENARII FOARTE SCURTE (3)
se spune ca omul isi face viata cu mana lui. se spune asta in multe feluri: cum iti asterni, asa dormi; dumnezeu iti da, dar nu ti baga in plasa; norocul si l face omul cu mana lui etc
eu am renuntat la tigari. cu 2 luni in urma. cam la inceputul anului. in acelasi timp, am devenit vegetarian :). na...to do list de inceput de an. acum 2 saptamani m am reapucat de fumat cam cu aceeasi frenezie din prima zi. am inceput sa mananc sanatos, tot ce am visat. am lasat legumele deoparte. mi au aparut niste pete albe pe unghii. lipsa de calciu. asta e. in 2 saptamani am ajuns depresiv. fumam prea mult, mancam fara sa mi fie foame, fel de fel. bineinteles, excesele m au codus la concluzia ca trebuie sa merg la un psiholog. ce sa ti faca un psiholog? s a interesat un prieten. esti inteligent, singur iti dai seama de ce ai nevoie. cum adica? in orice tara civilizata oemenii merg la psiholog si nimeni nu i intreaba de ce. din te miri ce. le arde casa, sau o sparg hotii, nu se mai inteleg cu vecinul sau se inteleg prea bine. si problema ta care e? nu e! asta e, eu n am probleme. sau daca am, se rezolva imediat. in plus, am darul de a complica si mai grav destinele altora.
- cum asa? m a intrebat cam nedumerita sotia mea.
- ma privea parca pentru prima oara, in timp ce eu priceam parca pentru prima oara zapada asternuta peste case.
- nu exista rezolvare decat din partea destinului. in acelasi timp, cred ca destinul meu este sa arat solutii, sa dau sfaturi.
- te contrazici. sa stii ca ai un prost obicei cu asta. ceva de groaza.
- draga mea, eu nu ma contrazic. asa se intampla. nu cezi ca orice as face, nu e bine? moare cineva, se imbolnaveste sau sufera cumplit. asta inseamna ca n am voie sa intervin, desi teoretic, sunt predestinat.
- esti predestinat pentru dezastre poate.
tonul era cam laconic.
- nu chiar dezastre.
- cum nu chiar? si ieri ce a fost? ai carat un betiv in spate pana acasa, azi te a acuzat nasta sa ca i ai furat banii.
- a fost o intamplare, draga. mai fac si lucruri bune.
- si care sunt alea? ochii ii sticleau, ai fi zis ca e fiara.
- ...gatesc mancare buna. ciorba de vacuta de exemplu. paste.
sotia m a privit cateva momente fix, apoi s a racit deodata:
- si cine te pune, draga, s o faci?
- nimeni, cum cine?
- atunci de ce o faci?
- de placere. cum de ce o fac?
- draga, a continuat ea cu aceeasi raceala de stanca, eu cand fac ciorba, o fac de nevoie, sa ai tu ce manca, nu de placere.
nici eu nu m am lasat :)
- degeaba o mai faci atunci. poti s o dai la caini. prinde zeama gust de scarba si nu mai e buna de nimic. ciorba, in general, se face cu sufletul, nu cu fundul.
sotia a facut o figura cam intre viezure si harciog. am mai apucat sa aud inainte sa trag usa:
- sa pleci dracului, cu ciorba ta si cu toate, ca mi ai mancat zilele, numai probleme imi faci!
dimineata nu mi a zis o vorba. astefel am profitat la maximum de timpul liber din weekend. mi am cumparat doua numere din Rebus si un dictionar explicativ imbunatatit care mi a dar aripi :))
m am plimbat de nebun prin aerul rece al iernii, mi se parea ca trebuie sa merg numai drept, neaparat DREPT, pe urmele lasate in zapada de alti pasi. eram obsedat, devenise un joc, nu avem voie sa pasesc peste neaua proaspata. am vaut o cafea intr un local linistit. prieten vechi de al meu. seama am intalnit un alt prieten. de data asta un om.
- fac cinste, i am spus.
- pai?
- divortez.
- de ce?
- asa a fost sa fie.
- dar asta este o problema care se trateaza cu seriozitate!
- si de ce crezi ca sunt neserios?
- unde ai mai vazut tu un om serios care in pragul divortului da de baut?
m am gandit putin. avea dreptate. nu prea se dadea de baut in astfel de situatii. nu prea mai vazusem.
- pai si cand mor oamenii, nu se face pomana, nu se da de baut?
- tie iti arde de duca, nene. hai noroc!
nu mai stiu cat am baut, poate zece, douasprezece beri. treaz nu eram, dar nici beat, beat.
a doua zi era duminica. sotia mea devenis epeste noapte un alt om. dadea telefoane in stanga si n dreapta. era ocupata. toata numai un zambet, aruncand din cand in cand catre fata mea buhaita, priviri pline de compasiune. in timp ce incercam sa inghit cateva linguri de ciorba, o vedeam cum isi aplica pe unghiile mainilor niste dungi albe, transversale. m am decis sa fiu intelegator, cald, amabil.
- ce faci? am murmurat
- manechiura, draga, nu vezi?
- ce manechiura e asta, ca n am mai vazut.
- nu trebuie sa vezi tu. frantuzeasca, asa se numeste.
- unele dungi sunt strambe, am remarcat eu. nu vezi ca sunt stranbe?
atat mi a trebuit.
- stramb esti tu, betivanule, nu vezi in ce hal arati?
nici una nici doua, farfuria a disparut, la fel si cratita. am inceput sa rad.
- na, boule, gateste tu alta de placere.
am hotarat ca trebuie sa actionez rapid, fara ezitari. am consultat un avocat, am luat legatura cu cateva cunostinte trecute si ele prin experienta asta. totul s a facut repede, sotia mea neridicand nici o obiectie, decat in problema partajului - mai exact, in cea a bibliotecii de sufragerie, motivand dispretul meu adanc fata de de frumos, fata de estetic si aducand proba inregistrata pe reportofon a convorbirii noastre legata de manechiura frantuzeasca.
- draga, tu nu te simti bine, ce ti veni cu manechiura? am intrebat o in lift, unde simteam ca am, ca sa spun asa, un ascendent :P
- sa nu indraznesti, idiotule, sa deschizi subiectul. tu n ai pic de suflet.
dupa ce m am mutat cu chirie si am aranjat lucrurile, am sunat o intr o seara s o invit la film. n a raspuns nimeni, acum ma bucur, cine stie ce ar fi urmat.
mai iesira din comun a fost ziua in care am aflat ca sunt concediat. motivul era ca in ultima vreme dadusem dovada de lipsa de interes si concentrare la locul de munca. m am felicitat totusi pentru perspicacitate si imaginatie, caci apucasem sa fac o ultima investitie - un costum si o pereche de pantofi din banii firmei.
din lipsa de anturaj, am ajuns in sfarsit la psiholog, un individ simpatic cu care am devenit prieten in doar doua sedinte, a treia tinandu se direct in non-stop-ul nostru din cartier, la bere. am hotarat sa mi refac viata, la indemnul unui prieten care o considera cel putin ciudata. acelasi prieten cu berea. desi tot el spunea ca uneori are impresia ca in ciuda tuturor lucrurilor, crede ca dumnezeul ma iubeste. asa crede el. pentru inceput mi am luat un caine. am mai avut cand eram mic unul. mi am promis sa l dresez a.i. sa devina cel mai bun prieten al omului, adica al meu. s a intamplat ca intr o zi cainele meu a scapat din lesa si dus a fost. doi vecini mai in varsta m au indemnat sa i dau poza la ziar.
- pai n am nici o poza.
- nu aveti o poza cu cainele dvs? eu i am facut si la o luna si la doua, si la trei. am doua albume.
- trei ai, a completat colegul de table.
- ce trei?
- n ai zis tu ca ai trei albume?
- trei luni am zis, poate. luni calendaristice.
- vezi de treaba, ai trei albume, ia du te si numara le.
- ce sa numar, ca sunt doua, n am ce sa numar...
i am lasat certandu se. mult prea tarziu, in noapte, am fost suprins sa gasesc poze cu cainele meu, cu fosta sotie, cu vechi prieteni. dar era prea tarziu...
se spune ca omul isi face viata cu mana lui. se spune asta in multe feluri: cum iti asterni, asa dormi; dumnezeu iti da, dar nu ti baga in plasa; norocul si l face omul cu mana lui etc
eu am renuntat la tigari. cu 2 luni in urma. cam la inceputul anului. in acelasi timp, am devenit vegetarian :). na...to do list de inceput de an. acum 2 saptamani m am reapucat de fumat cam cu aceeasi frenezie din prima zi. am inceput sa mananc sanatos, tot ce am visat. am lasat legumele deoparte. mi au aparut niste pete albe pe unghii. lipsa de calciu. asta e. in 2 saptamani am ajuns depresiv. fumam prea mult, mancam fara sa mi fie foame, fel de fel. bineinteles, excesele m au codus la concluzia ca trebuie sa merg la un psiholog. ce sa ti faca un psiholog? s a interesat un prieten. esti inteligent, singur iti dai seama de ce ai nevoie. cum adica? in orice tara civilizata oemenii merg la psiholog si nimeni nu i intreaba de ce. din te miri ce. le arde casa, sau o sparg hotii, nu se mai inteleg cu vecinul sau se inteleg prea bine. si problema ta care e? nu e! asta e, eu n am probleme. sau daca am, se rezolva imediat. in plus, am darul de a complica si mai grav destinele altora.
- cum asa? m a intrebat cam nedumerita sotia mea.
- ma privea parca pentru prima oara, in timp ce eu priceam parca pentru prima oara zapada asternuta peste case.
- nu exista rezolvare decat din partea destinului. in acelasi timp, cred ca destinul meu este sa arat solutii, sa dau sfaturi.
- te contrazici. sa stii ca ai un prost obicei cu asta. ceva de groaza.
- draga mea, eu nu ma contrazic. asa se intampla. nu cezi ca orice as face, nu e bine? moare cineva, se imbolnaveste sau sufera cumplit. asta inseamna ca n am voie sa intervin, desi teoretic, sunt predestinat.
- esti predestinat pentru dezastre poate.
tonul era cam laconic.
- nu chiar dezastre.
- cum nu chiar? si ieri ce a fost? ai carat un betiv in spate pana acasa, azi te a acuzat nasta sa ca i ai furat banii.
- a fost o intamplare, draga. mai fac si lucruri bune.
- si care sunt alea? ochii ii sticleau, ai fi zis ca e fiara.
- ...gatesc mancare buna. ciorba de vacuta de exemplu. paste.
sotia m a privit cateva momente fix, apoi s a racit deodata:
- si cine te pune, draga, s o faci?
- nimeni, cum cine?
- atunci de ce o faci?
- de placere. cum de ce o fac?
- draga, a continuat ea cu aceeasi raceala de stanca, eu cand fac ciorba, o fac de nevoie, sa ai tu ce manca, nu de placere.
nici eu nu m am lasat :)
- degeaba o mai faci atunci. poti s o dai la caini. prinde zeama gust de scarba si nu mai e buna de nimic. ciorba, in general, se face cu sufletul, nu cu fundul.
sotia a facut o figura cam intre viezure si harciog. am mai apucat sa aud inainte sa trag usa:
- sa pleci dracului, cu ciorba ta si cu toate, ca mi ai mancat zilele, numai probleme imi faci!
dimineata nu mi a zis o vorba. astefel am profitat la maximum de timpul liber din weekend. mi am cumparat doua numere din Rebus si un dictionar explicativ imbunatatit care mi a dar aripi :))
m am plimbat de nebun prin aerul rece al iernii, mi se parea ca trebuie sa merg numai drept, neaparat DREPT, pe urmele lasate in zapada de alti pasi. eram obsedat, devenise un joc, nu avem voie sa pasesc peste neaua proaspata. am vaut o cafea intr un local linistit. prieten vechi de al meu. seama am intalnit un alt prieten. de data asta un om.
- fac cinste, i am spus.
- pai?
- divortez.
- de ce?
- asa a fost sa fie.
- dar asta este o problema care se trateaza cu seriozitate!
- si de ce crezi ca sunt neserios?
- unde ai mai vazut tu un om serios care in pragul divortului da de baut?
m am gandit putin. avea dreptate. nu prea se dadea de baut in astfel de situatii. nu prea mai vazusem.
- pai si cand mor oamenii, nu se face pomana, nu se da de baut?
- tie iti arde de duca, nene. hai noroc!
nu mai stiu cat am baut, poate zece, douasprezece beri. treaz nu eram, dar nici beat, beat.
a doua zi era duminica. sotia mea devenis epeste noapte un alt om. dadea telefoane in stanga si n dreapta. era ocupata. toata numai un zambet, aruncand din cand in cand catre fata mea buhaita, priviri pline de compasiune. in timp ce incercam sa inghit cateva linguri de ciorba, o vedeam cum isi aplica pe unghiile mainilor niste dungi albe, transversale. m am decis sa fiu intelegator, cald, amabil.
- ce faci? am murmurat
- manechiura, draga, nu vezi?
- ce manechiura e asta, ca n am mai vazut.
- nu trebuie sa vezi tu. frantuzeasca, asa se numeste.
- unele dungi sunt strambe, am remarcat eu. nu vezi ca sunt stranbe?
atat mi a trebuit.
- stramb esti tu, betivanule, nu vezi in ce hal arati?
nici una nici doua, farfuria a disparut, la fel si cratita. am inceput sa rad.
- na, boule, gateste tu alta de placere.
am hotarat ca trebuie sa actionez rapid, fara ezitari. am consultat un avocat, am luat legatura cu cateva cunostinte trecute si ele prin experienta asta. totul s a facut repede, sotia mea neridicand nici o obiectie, decat in problema partajului - mai exact, in cea a bibliotecii de sufragerie, motivand dispretul meu adanc fata de de frumos, fata de estetic si aducand proba inregistrata pe reportofon a convorbirii noastre legata de manechiura frantuzeasca.
- draga, tu nu te simti bine, ce ti veni cu manechiura? am intrebat o in lift, unde simteam ca am, ca sa spun asa, un ascendent :P
- sa nu indraznesti, idiotule, sa deschizi subiectul. tu n ai pic de suflet.
dupa ce m am mutat cu chirie si am aranjat lucrurile, am sunat o intr o seara s o invit la film. n a raspuns nimeni, acum ma bucur, cine stie ce ar fi urmat.
mai iesira din comun a fost ziua in care am aflat ca sunt concediat. motivul era ca in ultima vreme dadusem dovada de lipsa de interes si concentrare la locul de munca. m am felicitat totusi pentru perspicacitate si imaginatie, caci apucasem sa fac o ultima investitie - un costum si o pereche de pantofi din banii firmei.
din lipsa de anturaj, am ajuns in sfarsit la psiholog, un individ simpatic cu care am devenit prieten in doar doua sedinte, a treia tinandu se direct in non-stop-ul nostru din cartier, la bere. am hotarat sa mi refac viata, la indemnul unui prieten care o considera cel putin ciudata. acelasi prieten cu berea. desi tot el spunea ca uneori are impresia ca in ciuda tuturor lucrurilor, crede ca dumnezeul ma iubeste. asa crede el. pentru inceput mi am luat un caine. am mai avut cand eram mic unul. mi am promis sa l dresez a.i. sa devina cel mai bun prieten al omului, adica al meu. s a intamplat ca intr o zi cainele meu a scapat din lesa si dus a fost. doi vecini mai in varsta m au indemnat sa i dau poza la ziar.
- pai n am nici o poza.
- nu aveti o poza cu cainele dvs? eu i am facut si la o luna si la doua, si la trei. am doua albume.
- trei ai, a completat colegul de table.
- ce trei?
- n ai zis tu ca ai trei albume?
- trei luni am zis, poate. luni calendaristice.
- vezi de treaba, ai trei albume, ia du te si numara le.
- ce sa numar, ca sunt doua, n am ce sa numar...
i am lasat certandu se. mult prea tarziu, in noapte, am fost suprins sa gasesc poze cu cainele meu, cu fosta sotie, cu vechi prieteni. dar era prea tarziu...
Abonați-vă la:
Postări (Atom)