dupa 4 ani

e drept ca ne patimim din furia oarba a unui octombrie
ce nu se mai sfarseste, dar ce idee,
ce idee ciudata sa mi taci dintr o data,
si sa mi trimiti uitarea in stoluri de prada
sa mi devoreze ca niste sanitari visele pe care cu eleganta
speenului tau le sfasii metodic in fiecare primavara.
de ce primavara, marius?
sa mi bea ea toata apa din ochi,
ciugulindu i pana la ultima picatura in care,
fraiere, inca iti mai pastrez surasul?

imi crapa privirile de atata desert sa stii
in vreme ce tu, probabil, iti scrii rubicond poezia
curcubeielor din irisii altor femei
crezi ca nu stiu?!
dar imi maschez discret orbirea cu un suras ca al ganikai
si caut un centru SIGUR de care sa mi rezem tristetea,
asa ca bajbai prin mine,
cu o mana,
strangandu ma in siguratatea mea,
ca un copil speriat in fusta mamei;
iar cu cealalta pipaint un flash din ziua nefasta in care
te ai trantit la picioarele mele si m ai tras razand spre tine
spunand ca eu sunt printesa ta cu 1000 de palate

e drept ca incerc sa nu ma clatin acum,
e drept ca nu vreau sa ingrijorez pe nimeni
dar ce idee, ce idee ciudata sa crezi ca
poti sa arzi fara grija in toata celelalte
cat timp eu iti port cenusa si iti nasc in suflet
nemurirea